Am intrat pe tvrplus.ro din întâmplare și am găsit arhiva emisiunii D’ale lu’ Mitică (prezentată de actorul Mitică Popescu). Mă rog, nu chiar toată arhiva ci emisiunile din anul 2012 și câteva din 2013. Aș spune că am pierdut câteva ore bune urmărindu-le dar aș minți pentru că de fapt m-am simțit câștigată. Bine, am obiceiul să urmăresc emisiunea și la tv însă duminică după-masă, când e ea difuzată în prezent, nu sunt chiar tot timpul în fața unui televizor. Nu e o emisiune de divertisment deși poate așa pare uneori. E o emisiune socială și poate una dintre singurele care arată România adevărată, aia pe care o intuim cu toții însă n-avem timp s-o cunoaștem personal. Viața în mediul rural nu s-a schimbat profund în ultimele decenii.
Oameni mai săraci sau mai avuți prinși, împotmoliți, între autoritățile locale și superstițiile din moși strămoși, ilegalități și amantlâcuri, furturi de teren și păduri, braconaj, ba chiar și omucideri nerezolvate de care sunt învinuite niște doamne în vârstă mai deștepte și mai cu bun simț decât cei din noile generații. Majoritatea sunt abrutizați de sărăcie și nedreptăți. Miturile cu codrul care-i frate cu românul sau oamenii care-și respectă animalele cu care muncesc pentru că ar depinde de ele sunt doar mituri, în realitate oamenii distrug totul și orice pentru un pumn de bani iar cruzimea lor în ceea ce privește animalele ar putea deveni ea însăși proverbială. Răutatea și pizmășia, invidia – asemenea. Ăsta e satul românesc oricât de mult am încerca să-l pictăm altfel. Și ne imaginăm degeaba că în următorii ani se va schimba ceva – cu toată promovarea tradițiilor și valorilor tradiționale românești.
Am văzut un caz în care un domn pierduse un proces împotriva altuia (cu dreptatea-n mână) pentru că nu era îmbrăcat și aranjat corespunzător în ziua procesului, la tribunal. Un alt caz în care un sat întreg credea că este locuit de vrăjitoare pentru că oamenii nu-și puteau asuma eșecurile personale. Câteva cazuri în care copii și părinți se amenințau reciproc și se răzbunau unii pe ceilalți pentru moșteniri derizorii. Am văzut chiar că în timp ce documenta un caz de defrişare ilegală a pădurilor din zona Târgşoru Vechi, carul de reportaj al TVR a fost sechestrat în timpul filmării de Mihai Balaban, pădurarul din localitate.
În mai toate cazurile autoritățile locale (și aici intră și popimea) sunt incredibil de încrezătoare în faptul că dacă se va întâmpla vreo nedreptate oamenii nu vor apela mai departe de limita satului cu pricina și că rufele nu doar că nu vor fi spălate în public dar vor fi chiar ascunse astfel încât nimeni să nu dea socoteală. Din păcate au dreptate. De foarte multe ori oamenii, din lipsă de bani sau din ignoranță, tac și înghit. Uneori însă uite că mai cheamă și televiziunea. Îmi place reporterul Marian Marin care are o răbdare extraordinară și curiozitate pe măsură și vorbește cu oamenii de parcă i-ar cunoaște de o viață. Este unul dintre puținii oameni de presă pe care îi urmăresc de ani de zile fără să mă plictisească. Ceea ce mă uimește este felul oamenilor de a fi și evidențele clare că ei nu reușesc deloc să evolueze, explicabil de altfel atâta timp cât nimeni nu are vreun interes ca ei s-o facă. Primitivi și ușor de manipulat oamenii din multe comunități rurale sunt visul oricărui politician. Nu vă grăbiți să spuneți că așa e în România, nu e doar la noi așa. Un sat românesc sărac nu se deosebește de un sat maghiar, rusesc, polonez sau chiar texan sărac. Și textele cu veșnicia care s-a născut la sat sunt doar încă o încercare a orășenilor de-a romantiza o viață primitivă cu care nu s-au confruntat de fapt niciodată.
